U CARRITTIERI ‘NTIEMPU RI VIGNIGNA
U carrittieri si susi prestu, a ‘mmatinata,
‘mpaia lu
cavaddu suou ciancianiddaru,
lu cumpleta ri tutti quanti li sò armigghi,
carica i varila e ‘ncugna rittu ‘ppà campagna.
U suli assuma a galla ro mari ri Pachinu,
tingiennu li tirrina di oru supraffinu.
U carrittieri, allegru,
arriva ‘ntà la vigna,
cantannu na canzuna d’amuri ri vignigna.
I vignignatura all’antu, cuogghiunu ‘racina,
inciennu li cruveddi ‘ncugnati a curma cina.
Appena lu massaru cumanna
i carricari,
tutti ‘cchè cruveddi a spadda, vanu a sduvacari.
U pisaturi,
‘ccù li sò scarpunazza, pista la racina:
la spala ‘ncuostu a n’angulu e l’ammacia fina, fina.
Quannu è ‘pistata tutta, l’abbìa rintra o ‘rituornu,
e ‘torna a ‘ppistari, stannu attentu a nunn’ascivulari.
U carrittieri,
‘ntantu, arriva o palummientu,
e scarica li varila, ‘ppì lu ‘riempimientu.
Li inci ri
mustu russu vivu ca firmenta,
li carica ‘ntò carrettu e ‘vvà a la cantina.
‘Mmentri travasa ‘ntà li utti
u mustu re varila,
na scumazzata ‘rrussa ‘ccì scula ‘ntà catina,
e ‘nciumi ri sudura
‘ccì ‘mperlunu
la frunti.
U carrittieri và e ‘vveni, cantannu a lu vientu.
A tramuntata o suli,
torna a casa ‘ccù stanchizza,
sparannu a ‘zzotta all’aria, ‘ppì
tanta cuntintizza.
Allegru va ‘ntunannu sturnelli a sò cumpagna,
e ‘dintra a lu so cori, nun ‘viri
l’ura r’abbrazzarla.