MATINATA MASSARIOTA
Canta lu jaddu, ‘mentri li stiddi parunu
spersi sutta u mantu di la luna,
ca li cummogghia comu picciriddi,
ci fa la vò,
e li curca a una, a una.
Resta ‘ncielu ‘na frisca muragghia,
e ‘nmanu,
‘nmanu ca s’affaccia a jancura,
versu lu livanti, in ‘nquarchi banna,
si viri saittari
na chiazza di chiarura.
L’alludula, ucieddu matinaluoru,
‘ncigna ‘ppì ‘primu lu suli nascenti,
arrisbigghiannu, ‘ccù
li sò aluzzi d’oru,
li mannari, unn’agghiacciunu l’armenti.
E ‘ciamunu li vacchi a li vitieddi,
‘mentri i crapuzzi, ‘ntenti
a masticari,
lassunu li pazzigni
e vivuli ciarieddi,
‘duoppu na
nuttata misi a ‘llammicari.
U picuraru s’allesti e fà u lassa e pigghia:
ad una, ad una li piecuri
‘ngagghia,
u latti di
li minni si ‘ccì pigghia,
e sò mugghieri lu coci
e lu quagghia.
‘Ppuoi, ‘mmarda lu sceccu,
‘rapi la grara,
e
fa nesciri di l’agnuni
la jaddina,
ca carcariannu
ciama la massara,
e pritenni la ‘mpastata di matina.